MAgia MAternităţii,

proiect susţinut de Asociaţia ProMAMA în parteneriat cu Baby Boom Show

Startul în viaţă este extrem de important pentru sănătate, iar efectele lui sunt pentru toată viaţa. Succesul alăptării celui mic depinde în mare măsură de iniţierea acesteia în prima oră după naştere.

Baby Boom Show, în parteneriat cu Asociaţia ProMAMA, lansează Campania Magia Maternităţii, o campanie de conştientizare privind implementarea practicilor sănătoase legate de maternitate, recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Skin-To-Skin în Prima Oră după naştere, sprijin în alăptare, mama împreună cu bebe în salon, biological nurturing sunt o serie de proceduri grupate sub titlul “Ora Magică a Nou-Născutului” care se practică la naştere în ţările vest-europene, fiind recomandate şi de OMS.

Cercetările unor instituţii de prestigiu din lume au dovedit că simpla procedură „Ora Magică a Nou-Născutului” şi iniţierea precoce a alăptării reduc rata mortalităţii infantile cu până la 22%!

Ce înseamnă Ora Magică a Nou-Născutului?

Aşezarea nou-născutului sănătos şi alert pe pieptul mamei, în contact direct piele-pe-piele, imediat după naştere, şi lăsarea lui acolo în contact continuu timp de cel puţin o oră, până la iniţierea suptului. În condiţiile unei naşteri fără complicaţii (naturală sau cezariană), întoarcerea bebeluşului pe pieptul mamei are numeroase avantaje, printre care:

  • bebe se linişteşte mai repede (plânge, în medie, cca. 15 secunde vs. 15 minute în cazul celui separat de mamă), îşi reglează temperatura corpului şi ritmul cardiac şi iniţiază imediat alăptarea (în primele două ore după naştere are cel mai puternic reflex de supt pe care îl va avea vreodată);
  • mama este protejată de riscul hemoragiilor post-partum, hiper-tensiune şi frisoane.

Ce ne dorim să obţinem prin programul MAgia MAternităţii – din burtică la pieptul mamei?
Alinierea protocoalelor din maternităţile din România la standarde Europene, pentru sănătatea viitoarelor generaţii din ţara noastră!

Romania are mare nevoie de implementarea acestor protocoale, întrucât:

  • suntem pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte rata mortalităţii neo-natale (dublu faţă de media europeană!);
  • rata alăptării exclusive până la 6 luni este sub 20%, în condiţiile în care 98% dintre mame pot alăpta cu succes, iar alăptarea salvează vieţi;
  • avem o rată mare de abandon în spitale (aproape 1000 de copii abandonaţi în fiecare an).
Pentru procedura Ora Magică, specialiştii ProMAMA au fost instruiţi, timp de 10 zile, teoretic şi practic, de cercetători ai Institutului Healthy Children din SUA. Mai mult, au participat la traininguri din partea unor experţi recunoscuţi la nivel mondial, precum Dr. Nils Bergman, Dr. Katalin Varga, Dr. Elizabeth Varady, Dr. Jack Newman şi alţii. Împreună putem reuşi să #SalvamVietiDeBebe şi să #DonamSanatateViitorului.