#SanatateaFemeii · Interviu
Eli Roman: „Să pui întrebările dificile este un act de iubire și respect față de tine”
Sunt întrebări despre sănătate, fertilitate sau o viitoare sarcină pe care multe femei le amână. Uneori din teamă, alteori pentru că nu știu de unde să înceapă sau cui să se adreseze.
Despre importanța acestor discuții vorbește Eli Roman, jurnalist și Ambasador al Asociației SAMAS, una dintre vocile implicate activ în susținerea sănătății femeii și a familiei.
Pe 17 octombrie, Asociația SAMAS se alătură, în calitate de Partener, evenimentului Femeia, înainte de mamă, organizat în cadrul Baby Boom Show.
Eli Roman va modera panelul „Dialog medical. Ce verifici când îți dorești un copil”, unde medici specialiști vor răspunde, într-un limbaj accesibil, unor întrebări despre prevenție, fertilitate, investigații și sănătatea femeii înainte de sarcină.
Înaintea întâlnirii din 17 octombrie, am invitat-o pe Eli Roman să vorbească despre un subiect esențial: de ce sprijinul acordat femeii trebuie să înceapă înainte de sarcină și de ce este important ca întrebările dificile să nu fie lăsate pentru mai târziu.
De ce este important ca sprijinul oferit femeilor să înceapă înainte de sarcină și să continue și după ce devin mame?
Se spune că este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil... consider că sprijinind femeia în mod continuu, ne asigurăm nu doar că aducem copii sănătoși pe lume, ci și că mamele rămân puternice, informate și capabile să își crească micuții cu blândețe și în siguranță.
Această abordare — de a sprijini femeia înainte de sarcină, în timpul ei și în perioada de maternitate — nu este doar un gest de empatie, ci o strategie medicală și socială esențială. Această perioadă (de la preconcepție și primele 1.000 de zile din viața copilului) pune bazele sănătății fizice și emoționale pentru o generație întreagă.
Ce le-ai spune femeilor care încă amână să pună întrebările dificile despre fertilitate și sănătatea lor?
Multe femei amână discuțiile pentru că se simt izolate în problema lor sau le este rușine. Realitatea din cabinetele medicilor arată că mii de femei trec exact prin aceleași frici, dileme și tabuuri.
Medicii au auzit deja toate întrebările posibile și sunt acolo să ghideze, nu să judece. Să pui întrebările dificile este cel mai mare act de iubire și respect față de tine și față de viitorul tău.
Nu mai amâna întâlnirea cu un specialist! Corpul tău de peste 5 sau 10 ani îți va mulțumi pentru curajul de astăzi.
17 octombrie 2026 · Baby Boom Show
Femeia, înainte de mamă
Dacă și tu ai întrebări despre sănătatea ta, fertilitate sau pașii pe care este bine să îi faci înainte de o viitoare sarcină, te așteptăm pe 17 octombrie la „Femeia, înainte de mamă”, la panelul „Dialog medical. Ce verifici când îți dorești un copil”, moderat de Eli Roman.
Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate.
Înscrie-te la eveniment