#MinutulDeSănătate. Tot ce trebuie să ştii despre gripă şi virozele respiratorii la copii
În contextul în care INSP a anunțat stare de alertă epidemiologică din cauza creșterii accelerate a cazurilor de gripă și viroze, Dr. Alin Popa, medic primar medicină de urgență și director Direcția de Medicină Școlară ASSMB (partener Baby Boom Show) ne vorbește despre gripa și virozele respiratorii la copii. Care sunt semnele de boală și când trebuie mers la medic?

Gripa este o infecţie virală acută cauzată de virusul gripal, care poate debuta brusc, cu febră mare, frisoane, dureri musculare şi oboseală extremă. De cealaltă parte, virozele respiratorii sunt cauzate de alte virusuri – cum ar fi rinovirusurile şi adenovirusurile, care sunt în general mai uşoare, dar la fel de deranjante. Ambele se transmit pe cale aeriană, atunci când o persoană tuşeşte sau strănută, dar şi prin contact direct cu suprafeţele contaminate.
Copiii din creşe, grăniţe şi şcoli sunt cei mai expuşi, pentru că petrec mult timp împreună în spaţii închise.
Cum recunoaştem simptomele?
“Când cel mic prezintă febră, nas înfundat, tuse, dureri de gât sau stare de
oboseală, cel mai probabil are o viroză. În cazul gripei, simptomele sunt mult mai severe şi apar brusc. Cel mai important este să nu ignorăm aceste semne, să nu ignorăm dacă febra persistă mai mult de trei zile, dacă copilul devine apatic, nu se hidratează, nu mănâncă – atunci vă recomand să mergeţi la medic”, spune Dr. Alin Popa.
Ce putem face pentru a preveni?
- Vaccinarea antigripală este recomandată anual pentru copii – cea mai eficientă metodă de prevenţie împotriva gripei
- Spălatul corect pe mâini – pare banal, dar face o diferenţă enormă
- Aerisirea încăperilor – virusurile iubesc spaţiile neaerisite
- Alimentaţia sănătoasă – fructele şi legumele bogate în vitamine, care ajută sistemul imunitar
- Evitarea contactului cu persoanele bolnave – dacă cineva din familie prezintă simptome, încercaţi să-l izolaţi de cei mici
Ce facem, dacă totuşi copilul se îmbolnăveşte?
“Oferiţi-i copilului odihnă, hidrataţi-l corespunzător, administraţi-i antitermice, la indicaţia medicului. De asemenea, evitaţi antibioticele, pentru că acestea nu au asupra virusurilor. Să ne amintim că sănătatea copilului nostru începe cu paşi mici, dar siguri. Igiena, prevenţia şi atenţia la semnele de boală sunt esenţiale. Iar dacă aveţi nelămuriri, nu ezitaţi să cereţi sfatul unui medic.”, precizează medicul.
Sursa: ASSMB